Rusia şi Ucraina au reuşit să se înţeleagă temporar în privinţa problemei gazului
Rusia şi Ucraina au reuşit să se înţeleagă, cel puţin temporar, în privinţa problemei gazului. Astfel, cele două părţi au convenit la Bruxelles asupra livrărilor până la sfârşitul lunii martie, iar vicepreşedintele Comisiei Europene a dat asigurări că tranzitul spre UE nu va fi afectat.
"Sunt mulţumit că am reuşit să asigurăm aplicarea completă a "pachetului de iarnă" pentru livrările în Ucraina. De asemenea, am ajuns la un acord să continuăm negocierile trilaterale în privinţa a ceea ce urmează după "pachetul de iarnă" şi am primit asigurări că livrările de gaz în Uniunea Europeană vor rămâne sigure", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea energetică, Maros Sefcovic.
Compania ucraineană Naftogaz s-a angajat să plătească în avans Gazpromului pentru achiziţii până la sfârşitul lunii martie.
La rândul său, gigantul rus a dat asigurări că va garanta tranzitul spre Uniunea Europeană şi va livra Ucrainei până la 114 milioane de metri cubi de gaze, în funcţie de plăţile pe care le va primi de la Kiev.
Acordul mai prevede începerea unor noi negocieri, până la sfârşitul lunii martie, pentru aşa-numitul pachet de vară.
Rusia a sistat livrările de gaz către Ucraina în luna iunie a anului trecut şi le-a reluat abia la mijlocul lui decembrie. În acest interval, Kievul şi-a asigurat necesarul de combustibil prin revers, din gazele destinate mai multor state europene. Cele două ţări s-au atacat reciproc la Curtea de Arbitraj de la Stockholm.