Rusia susţine că are dovezi ce demonstrează înarmarea Ucrainei din exterior. "Aceste acţiuni riscă să provoace noi violenţe"
Militarii ucraineni au format trei linii de apărare în regiunea Doneţk, pentru a-şi consolida poziţiile împotriva separatiştilor proruşi. Declaraţia a fost făcută de preşedintele ţării, Petro Poroşenko, în timpul unei vizite în estul Ucrainei. De cealaltă parte, Rusia susţine că are dovezi care demonstrează că Occidentul furnizează arme Ucrainei.
Poroşenko a vizitat o bază militară din regiunea Doneţk, unde l-a numit în funcţia de guvernator al regiunii pe generalul Oleksandr Kihtenko.
"Guvernatorul regiunii Doneţk şi-a dat demisia. El va rămâne în echipa noastră şi se va dedica carierei sale politice. Reformele pe care le-a realizat în regiune au fost foarte utile", a spus preşedintele ucrainean.
Situaţia din regiunea Doneţk rămâne instabilă. Potrivit autorităţilor, militanţii proruşi au deschis focul asupra armatei de peste 30 de ori, în ultimele 24 de ore. Ca rezultat, trei civili au murit, iar alţi patru au fost răniţi.
Între timp, deputatul rus Leonid Sluţki a declarat că Moscova deţine dovezi incontestabile potrivit cărora mai multe state occidentale furnizează armament autorităţilor de la Kiev. Oficialul a refuzat să precizeze despre ce ţări este vorba, însă a subliniat că aceste acţiuni riscă să provoace noi violenţe în Ucraina.
Potrivit celui mai recent raport ONU, cel puţin 3.862 de persoane au fost ucise, iar aproape 8.900 au fost rănite în conflictul din estul Ucrainei.