Rusia transmite o notă de protest către Statele Unite în conformitate cu ultimele evenimente
Ministerul de Externe al Rusiei a convocat un diplomat al Statelor Unite din Moscova pentru a-i înmâna o notă de protest în privinţa planului SUA de a efectua inspecţii la o clădire a misiunii diplomatice ruseşti din Washington, ce urmează să fie închisă, relatează mediafax.ro
Ministerul rus de Externe a emis sâmbătă un comunicat în care a precizat că l-a convocat pe Anthony F. Godfrey, adjunct al şefului Ambasadei SUA din Moscova, pentru a-i da nota de protest.
Rusia catalogează planificatele ”inspecţii ilegale” ale clădirii ce aparţinea misiunii diplomatice ruseşti drept o ”acţiune agresivă fără precedent”. Ministerul rus de Externe a adăugat că această inspecţie ar putea fi folosită de serviciile de informaţii americane pentru ”provocări antiruse”.
Acest act vine în contextul în care Administraţia Donald Trump a cerut, joi după-amiază, Rusiei să îşi închidă consulatul din San Francisco şi alte două anexe ca reacţie la activităţi ruse "neautorizate". Astfel, ar urma să fie închise două imobile ale misiunilor comerciale ruseşti, aflate în Washington şi New York.