Rusia: Ucraina nu va deveni niciodată, niciodată, niciodată, membru NATO
FOTO: publika.md
Rusia a transmis marți că nu este optimistă după o primă rundă de discuții cu Statele Unite privind criza ucraineană și că nu va permite ca cererile sale de garanții de securitate din partea Occidentului să se împotmolească în negocieri întortocheate, transmite Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este convins de faptul că discuțiile de luni de la Geneva s-au desfășurat într-o manieră deschisă, substanțială și directă, însă Rusia este interesată doar de rezultate.
"Nu există termene clare aici, nimeni nu le stabilește - există doar poziția Rusiei că nu vom fi mulțumiți de o prelungire la nesfârșit a acestui proces", a declarat el.
Rusia a adus Occidentul la masa negocierilor prin masarea de trupe în apropierea graniței Ucrainei, în timp ce insistă asupra unui set de pretenții exagerate care includ, printre altele, interdicția ca Ucraina să adere vreodată la NATO și care ar da înapoi cu două decenii extinderea alianței în Europa.
Washingtonul a spus clar că nu poate accepta aceste cereri, deși este dispus să se angajeze în privința altor aspecte ale propunerilor Rusiei, discutând despre desfășurarea de rachete sau despre limitarea dimensiunii exercițiilor militare.