Rusia, un pericol pentru suveranitatea statelor din estul Europei
Rusia reprezintă un pericol pentru suveranitatea statelor din estul Europei, iar pentru a-i face față acestea au nevoie de sprijinul partenerilor din occident. Concluziile aparţin președinților parlamentelor din Moldova, Georgia, Lituania și Ucraina şi au fost făcute în cadrul unei reuniuni comune la Washington.
"Este foarte important suportul Statelor Unite ale Americii pe mai multe dimensiuni. Toate aceste trei state ne confruntăm cu aceleaşi probleme şi suportul SUA, când vorbim de suport politic, financiar, logistic, uneori chiar şi suport militar, suport energetic cum e Polonia, ţările Baltice este crucial", a declarat Andrian Candu, președintele Parlamentului din Moldova.
Preşedintele legislativului din Ucraina a avertizat opinia internațională că riscul nu se limitează doar la ţările care au granițe comune cu Rusia.
"Fiecare dintre aceste trei ţări s-a confruntat sau se confruntă cu agresiunea lui Putin. Am venit aici să spunem că agresivitatea Rusiei reprezintă o ameninţare la nivel global. Vedem că Federaţia Rusă comite atacuri cibernetice în diferite colţuri ale lumii", a spus preşedintele Radei Supreme din Ucraina, Andrii Parubii.
La rândul său, preşedintele Parlamentului din Georgia a declarat că provocările pot fi depăşite doar prin colaborarea strânsă a ţărilor ameninţate de Rusia.
"Noi suntem uniţi. Am vorbit despre ceea ce avem în comun din punct de vedere istoric. Avem aceleaşi aspirații, iar asta este cel mai important", a spus Irakli Kobakhidze, preşedintele Parlamentului din Georgia.
Președinții celor patru parlamente s-au reunit la Washington, unde au o serie de întrevederi comune cu oficiali americani.
Politică
- Andrian Candu: Sunt bucuros că am fost auziți. Am simțit ca niciodată suportul deplin al SUA (FOTO)
- Carina Ţurcan, moldoveanca acuzată de spionaj în Rusia, în fața INSTANȚEI. Jurnaliștii au reușit să o vadă pentru prima dată (FOTO)
- Statele Unite vor acorda Israelului dreptul de a ataca poziţii militare iraniene din Siria