Rusia vrea ca NATO să promită public că nu va primi Ucraina
Rusia vrea ca NATO să promită public că nu va primi Ucraina în rândurile sale, a spus miercuri diplomatul rus Konstantin Gavrilov, citat de agenţia rusă de presă RIA, citează digi24.ro.
Konstantin Gavrilov, şeful delegaţiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară şi controlul armelor, a mai anunţat că Rusia nu va lua parte la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE) pentru a discuta despre exerciţiile militare ale Moscovei în Belarus, relatează Reuters, citată de Agepres.
Potrivit diplomatului rus, întâlnirea a fost cerută de statele baltice şi a fost programată pentru ora 14:00 GMT la Viena.
În acelaşi timp, reprezentantul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a declarat miercuri că Rusia nu se aşteaptă la o escaladare a crizei privind Ucraina în următoarele săptămâni, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax.
Marile puteri sunt angajate într-una din cele mai profunde crize în relaţiile Est-Vest din ultimele decenii, disputele fiind în jurul influenţei de după Războiul Rece şi alimentărilor cu energie, în contextul în care Rusia vrea să oprească Ucraina vecină să adere vreodată la NATO.
Rusia şi-a comasat forţele militare în apropierea Ucrainei, alimentând temerile privind o invazie. Moscova neagă că ar plănui un atac.
Marţi, Rusia a anunţat că îşi retrage unele trupe de la graniţa cu Ucraina, însă puterile occidentale şi-au exprimat scepticismul în privinţa importanţei acestei retrageri.