Rușii au bombardat Kramatorsk în Ucraina. Mai multe persoane sunt căutate sub dărâmăturile unei case
Un atac rusesc asupra oraşului Kramatorsk din estul Ucrainei a lovit sâmbătă câteva locuinţe, salvatorii căutând mai multe persoane care s-ar putea afla sub dărâmături, conform unei declaraţii a guvernatorului regional, informează AFP, preluată de Digi24.ro.
Jurnaliştii AFP la faţa locului i-au văzut pe salvatori transportând un cadavru, în timp ce alţii înlăturau molozul.
Potrivit guvernatorului Vadim Filacikin, o familie de patru persoane, inclusiv adolescenţi de 14 şi 16 ani, se află „probabil” sub ruinele uneia dintre casele lovite.
„Mai întâi s-a auzit un zgomot puternic, apoi o explozie, iar în cele din urmă ferestrele şi uşile casei noastre au fost smulse de suflul exploziei”, a spus Aleksandr, de 25 de ani, un locuitor al oraşului.
„Eram în hol şi mă jucam cu fiica mea de doi ani şi cu pisica. Cunoaştem persoanele care locuiau în această casă” distrusă, a adăugat el.
Zeci de salvatori sosiţi la locul atacului lucrau la lumina lămpilor şi uneori folosind lopeţi şi propriile mâini pentru a muta resturile, au remarcat jurnaliştii AFP.
Atacul a lăsat un crater mare în apropierea casei.
Ultimul oraş important din Donbas aflat sub control ucrainean, Kramatorsk este situat la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului, în estul Ucrainei.
De la începutul războiului în urmă cu doi ani, acest oraş a făcut obiectul unor atacuri repetate din partea forţelor ruse. În aprilie 2022, gara din Kramatorsk a fost ţinta unui bombardament soldat cu peste 60 de morţi.