Ruşii au încercat să împiedice aterizarea avionului lui Kaczynski, potrivit Wikileaks
Grecia este aproape de a intra în incapacitate de plată. Cel puţin aşa reiese din decizia agenţiei de evaluare financiară Fitch, care a retrogradat temporar ratingul Greciei la "default restricţionat", informează Reuters. Agenţia a precizat că, după încheierea schimbului de obligaţiuni cu creditorii privaţi, va atribui un nou rating Greciei.
Statele Unite au înregistrat în februarie o nouă lună de angajări masive, dar acestea s-au dovedit insuficiente pentru a reduce rata somajului, care rămâne la 8,3 procente, informează New York Times. Luna trecută, în Statele Unite au fost create 227 de mii de locuri de muncă.
Felicitări de peste Ocean. Şeful de la Casa Albă, Barack Obama, l-a sunat pe preşedintele ales al Rusiei, Vladimir Putin, relatează Ria-Novosti. Cei doi au purtat o discuţie de aproximativ 20 de minute, în care şi-au exprimat dorinţa de a menţine o legătură constructivă între ţările pe care le conduc.
Autorităţile ruse ar fi refuzat să acorde permisiune de aterizare la Smolensk avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski, în aprilie 2010, pentru a-l împiedica pe acesta să participe la ceremonia în memoria victimelor masacrului de la Katin. Russia Today citează informaţiile apărute pe site-ul Wikileaks, dintr-un mesaj al agenţiei Stratfor. E-mailul arată că un fost ofiţer KGB, recrutat de americani, crede că ruşii au încercat să-l împiedice pe preşedintele Kaczynski să aterizeze la Smolensk. Avionul s-a prăbuşit pe 10 aprilie 2010.
Parlamentul croat a ratificat, în unanimitate, Tratatul de aderare a ţării la Uniunea Europeană, care trebuie să intre în vigoare în iulie 2013, scrie Croatian Times. Aderarea Croaţiei la UE a fost aprobată în cadrul unui referendum, în ianuarie, de 66 la sută dintre alegători.