Rușii au închis Youtube și Instagram în Herson, regiune ocupată de armata rusă
Autoritățile militare instaurate de armata rusă în Herson au trecut la noua etapă de rusificare a regiunii. Rețelele sociale Youtube și Instagram au fost interzise pe teritoriul aflat sub controlul temporar al rușilor. Anunțul a fost făcut chiar de așa-numitul purtător de cuvânt al administrației de ocupație din Herson, Serghei Moroz, conform agenției de presă unn.
Acesta a declarat, într-un mesaj video postat pe canalul său de Telegram, că locuitorii regiunii nu mai au acces la rețelele sociale.
„La noi, câteva zile în urmă, au fost închise platformele Instagram și Youtube, acum nu mai avem acces la ele. Dar nu-i nimic, totul este în regulă, ne descurcăm și fără ele. Instagram și Youtube au fost interzise în Federația Rusă, încă de la sfârșitul lunii martie, după ce un tribunal din Moscova a declarat Youtube și Meta „organizații extremiste”.
De altfel, noua decizie a forțelor de ocupație vine după un șir lung de decizii care au rolul de rusificare a regiunii Herson, scrie Digi24.
Anterior, rușii au introdus sitemul hibrid de plăți, ucrainenii putând plăti atât în hrivne (moneda națională a ucrainei), cât și în ruble, urmând ca până în toamna anului 2022 plățile să fie făcute exclusiv în ruble.
De asemenea, rușii au obligat locuitorii regiunii să folosească prefixul telefonic +7, aferent Federației Ruse. Tot în Herson, posturile de televiziune ucrainene au fost bruiate complet, iar singura sursă de „informare” a ucrainenilor au rămas posturile publice de televiziune din Federația Rusă.