Ruşinea în opinia moldovenilor
Ruşinea este un rezultat al educaţiei şi, totodată, o calitate tot mai rar întâlnită în zilele noastre. Cel puţin, aşa au declarat oamenii pe care i-am întrebat ce înseamnă pentru ei Ruşinea. Ei ne-au mai spus că, cel mai des, acest sentiment îi încearcă atunci când greşesc în public, suferă un eşec sau comit o gafă.
"Ca să nu îţi fie ruşine să te trezeşti dimineaţa şi să te uiţi în ochi la cineva, să nu te simţi jenat când te întâlneşti cu cineva şi nu vorbeşti pentru că a făcut o faptă care te-a provocat", a spus o femeie.
"Să ai simţ omenesc în tine, asta şi înseamnă ruşinea. Să simţi tot şi să treci prin tine. Asta e ruşinea după mine", a menţionat o doamnă.
"Să nu-ţi pară rău şi nici să nu te simţi jenat pentru faptele tale", a spus un bărbat.
"Trebuie să faci aşa ca, în viitor, să nu-ţi fie jenă de faptele pe care le faci în prezent. Pentru că atunci când se întâmplă asemenea fapte, te mustră conştiinţa", a spus o femeie.
"Să îţi aduci aminte fără să ai remuşcări de tot ceea ce faci, de tot ceea ce spui şi aşa mai departe", a menţionat un domn.