Ruslan Codreanu: Chişinăul nu trebuie administrat de politicieni, cu tancurile sau săbiile. Îndemn colegii să fie alături de oameni
Oraşul Chişinău trebuie să se dezvolte şi e posibil doar dacă nu se va face politică, ci administrare. În caz contrar, problemele în Capitală se vor acutiza. Este mesajul lui Ruslan Codreanu, după ce astăzi, Consiliul municipal Chişinău l-a demis din funcţia de primar interimar, dar şi din cea de viceprimar.
"Tot acest timp mi-am asumat responsabilitatea de a administra şi a fi angajat al primăriei, am pus la punct speculaţiile politice. Chişinăul trebuie să se dezvole, doar cu condiţia că nu se va face politică, dar se va face administare. Eu nu voi da calificative la ceea ce s-a speculatat la CMC. Am lucrat cu o mare parte din colegii de la conducere şi nu am vorbit niciodată de rău. Municipiul trebuie administrat nu cu tancurile sau cu săbiile. Municipiul este un oras în care sunt multe datorii. Tot ce am făcut cu colegii am arătat că se poate să lucrezi în interesul oamenilor, să nu îţi cumperi avioane, ci să lucrezi în intersul oraşului. Am arătat că se poate să faci şapte grădiniţe într-un an, să faci parcuri, curţi. Se poate dacă se vrea", a precizat Codreanu.
Totodată, Ruslan Codreanu a venit cu o rugăminte către colegii care rămân să activeze în Primărie:
"Rugămintea mea pentru colegi va fi să lucrăm pentru oraş, să continue activitatea pentru binele cetăţenilor".
Interimatul funcţiei de primar va fi asigurat de către secretarul Consiliului municipal, Adrian Talmaci.
Totodată, astăzi, cu votul majorităţii consilierilor a fost demis şi viceprimarul Nistor Grozavu.
Proiectul privind eliberarea din funcţie a lui Ruslan Codreanu şi a lui Nistor Grozavu a fost inclus pe ordinea de zi cu voturile a 34 de consilieri liberali şi socialişti.
Într-o postare pe facebook, Ruslan Codreanu a scris că scaunul primarului e liber din iunie 2018. El a menţionat că a acceptat interimatul funcției doar pentru că orașul trebuia administrat, iar problemele oamenilor rezolvate dincolo de politic și interese personale.
Codreanu a fost ales consilier municipal pe lista PPEM la alegerile locale din iunie 2015. Ulterior, în noiembrie 2017, a fost numit viceprimar de Chișinău. Nistor Grozavu, care a lucrat aproape 12 ani în primărie, a spus că se va conforma deciziei Consiliului Municipal.
- RING DE BOX. Mai mulți tineri, printre care şi o fată, S-AU BĂTUT în fața unui local din Capitală (VIDEO)
- Imaginea zilei: Un troleibuz a fost fotografiat staționând la o benzinărie din Capitală
- Un șofer neadecvat, pe o stradă din Capitală. Un voluntar, angajat să-l oprească, a spart cu spatele sticla geamului (VIDEO)