Ruslan Codreanu merge la CEDO: Toți experții în alegeri au recunoscut că am fost scos ilegal din cursă
Ruslan Codreanu îşi va apăra drepturile la CEDO, unde va ataca decizia Instanţei de la Chişinău privind excluderea sa din cursa electorală. Anunţul a fost făcut de Codreanu pe pagina sa de Facebook.
"Toți experții în alegeri au recunoscut că am fost scos ilegal din cursă.
- Există deja rapoarte internaționale și ale societății civile pe acest subiect.
- Misiunile Internaționale de Monitorizare a alegerilor (Consiliul Europei, ENEMO) au constat că mi-a fost refuzată înregistrarea atât mie, cât și altor independenți, din cauza unor erori formale minore și a unor interpretări variate ale legii.
Împreună cu cei 3 avocați care m-au ajutat până acum, lucrăm la cererea pentru CEDO. Eu le mulțumesc încă o dată pentru toată munca depusă de până acum. Și mă simt onorat că își fac timp pentru cazul meu pro bono.
Și dacă tot reforma justiție este atât de trâmbițată de actuala guvernare, ca cetățean, îmi apare o întrebare - împotriva judecătorilor care au pronunțat sentințe pierdute la CEDO se iau măsuri? Dacă tot avem peste 350 dosare pierdute, avem poate și un top al judecătorilor care au acționat cu rea credință și neglijență, la ordine politice, când au pronunțat sentințele? Statul ce face cu ei? A răspuns cineva pentru milioanele pierdute la CEDO?
Moldova a pierdut și va pierde dosare într-o veselie la CEDO, dar pe nimeni văd că nu deranjează acest fapt - nici pe autorități, nici pe judecători și nici pe actuala alianță care nu schimbă nimic. Sistemul judecătoresc continuă să fie selectiv și subordonat clasei politice. Dar toți dorm liniștiți - din cursă am fost scos, jocurile lor merg mai departe. Faptul că există Curtea Europeană pentru Drepturile Omului nu-i interesează, pentru că nu vor plăti ei, dar va plăti bugetul de stat. Adică tot din buzunarele noastre se plătește o dată salariile lor, a doua oară despăgubirile pentru dosarele pierdute la CEDO.
P.S. Despăgubirea promit să o fac donație unei grădinițe-creșe", a menţionat Ruslan Codreanu.
PUBLIKA.MD aminteşte că fostul primar interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a fost exclus din cursa pentru fotoliul de primar general al Chişinăului. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiţie. Magistraţii au admis recursul depus de CEC și de Consiliul Electoral de Circumscripție Chişinău prin care s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău și s-a menținut hotărârea primei instanţe.
Argumentul depus de CECE Chişinău a fost că aproape 800 din semnăturile depuse de pretendentul la fotoliul de primar ar fi fost invalide. Hotărârea fusese menţinută de Judecătoria Chişinău şi anulată apoi de Curtea de Apel. Decizia finală a aparţinut CSJ.