Rusoaica Elena Isinbaeva a câştigat medalia de aur la Liga de Diamant din Shanghai
Elena Isinbaeva a obţinut prima victorie din 2013! Dubla campioană olimpică s-a clasat pe primul loc la săritura cu prăjina în cadrul supercircuitului de atletism Liga de Diamant. Atleta din Cehia, Zuzana Hejnova a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului la proba de 400 metri.
Shelly-Ann Fraser-Pryce, din Jamaica, a cucerit medalia de aur la proba de 100 metri, după ce a profitat de accidentarea principalei rivale, Carmelita Jeter, care până la urmă a încheiat competiţia pe locul trei. Medalia de argint a fost cucerită de Blessing Okagbare din Nigeria.
Zuzana Hejnova a devenit învingătoarea probei de 400 metri obstacole. Sportiva din Cehia a înregistrat timpul de 53 de secunde şi 79 sutimi şi a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului. Pe locul doi s-a clasat românca Angela Moroşanu, iar Yadisleidis Pedroso, din Cuba, s-a ales cu medalia de bronz.
Elena Isinbaieva a câştigat medalia de aur în cadrul supercircuitului de atletism la proba săritura cu prăjina cu un rezultat de patru metri şi 70 de centimetri.
Surpriza competiţiei s-a produs la proba de 400 metri, la masculin. În finală, marele favorit şi dublu campion olimpic, LaShawn Merritt, a încheiat doar pe locul doi, fiind întrecut de Kirani James din Grenada. Kenyanul Asbel Kiprop s-a impus la proba de 1500 de metri.
Următoarea etapă a supercircuitului de atletism, Liga de Diamant, va avea loc pe 25 mai, în New York.