Rusoaica revenită din China, care a evadat din carantină, spitalizată forțat în Sankt Petersburg. Imagini din spital (VIDEO)
O instanţă din Sankt Petersburg a ordonat luni spitalizarea forţată a unei rusoaice care a fugit din carantina care îi fusese impusă din cauza unei şederi în China în plină epidemie provocată de noul coronavirus.
"Tribunalul Petrogradski a acceptat plângerea medicului şef al spitalului Botkin cu privire la plasarea forţată în spital a Allei Ilina. Decizia va fi executată imediat", a declarat instanţa.
Alla Ilina, în vârstă de 33 de ani, a fost escortată de executorii judecătoreşti la o ambulanţă parcată nu departe de tribunal.
Tânăra a fost internată pe 4 februarie la Sankt Petersburg acuzând dureri de gât, la scurt timp după o vacanţă petrecută în ianuarie în China, afectată de epidemia provocată de noul coronavirus.
Testele pentru coronavirus au ieșit negative, dar medicii au insistat să o țină două săptămâni în carantină.
Femeia a spus că a salonul în care stătea nu era avea internet și nici săpun iar coșul de gunoi nu era golit. Așa că, după trei zile, a spart închizătoarea electronică de la ușă, a plecat din spital și s-a baricadat în apartamentul ei unde refuza să deschidă ușa.
Alla a publicat deja imagini din salonul unde este ţinută în carantină.