Russell Westbrook a reuşit a 42-a "triplă dublă" în acest sezon
Russell Westbrook a bătut unul dintre cele mai vechi recorduri din liga profesionistă nord-americană de baschet, cel al "triplelor duble" în cursul unui sezon.
Vedeta echipei Oklahoma City Thunder a reuşit 50 de puncte, 16 recuperări și 10 pase decisive în meciul cu Denver Nuggets şi a înregistrat a 42-a "triplă dublă".
Westbrook a doborât performanţa lui Oscar Robertson din anul 1962.
Jucătorul în vârstă de 28 ani, a furnizat a 10-a pasă decisivă, sinonimă cu recordul, cu patru minute și 20 de secunde înainte de finalul timpului regulamentar.
Westbrook a fost principalul erou al partidei cu Denver Nuggets. El a marcat coşul victoriei la ultima faza de joc, iar City Thunder s-a impus cu 106-105.
Coordonatorul formaţiei Oklahoma City Thunder are un sezon excepțional. În afara recordului stabilit, acesta va deveni al doilea jucător din istorie, după Robertson, care încheie un sezon regulat cu o "triplă dublă" în medie.
În prezent Westbrook este cel mai bun marcator din actuala stagiune NBA și este favorit pentru titlul celui mai valoros jucător ce va fi decernat pe 26 iunie.