Ryan Giggs şi-a prelungit cu un an contractul cu Manchester United
Mijlocaşul galez Ryan Giggs nu are de gând să îşi încheie cariera în vara acestui an, deşi are 37 de ani. Clubul Manchester United a anunţat că i-a prelungit contractul cu încă un sezon. Giggs are 862 prezenţe în Premier League în tricoul lui United, reuşind să marcheze 158 goluri în cei 20 de ani petrecuţi la echipa de pe Old Trafford.
Jucătorul galez al lui Manchester United, Ryan Giggs, în vârstă de 37 de ani, şi-a prelungit cu un an contractul cu formaţia engleză, până în vara lui 2012, a anunţat site-ul oficial al formaţiei din Premier League.
"Tot ce mi-am dorit vreodată, a fost să joc pentru Manchester United şi am fost norocos, pentru că am făcut acest lucru 20 de ani. Este minunat să ştiu că îmi aduc în continuare contribuţia la succesul echipei şi simt că am multe de oferit în teren şi în afara lui".
Ryan Giggs a câştigat cu echipa "diavolilor" 11 titluri în Premier League, patru Cupe ale Angliei, trei Cupe ale Ligii, două trofee ale Ligii Campionilor, o SuperCupă a Europei, o Cupă Intercontinentală şi titlul mondial al cluburilor.
Giggs este legitimat la Manchester United din 1990 şi a debutat la echipa engleză în martie 1991. El a evoluat de atunci în 862 de meciuri, un record, şi a înscris 158 de goluri.