S-a aflat adevărul despre DEPRESIE. Iată care este una dintre principalale cauze
Oamenii de ştiinţă care au lucrat în cadrul unei echipe internaţionale au identificat 44 de gene care determină o creştere a riscului de apariţie a unor episoade depresive majore şi au descoperit că toţi oamenii poartă cel puţin o astfel de genă, informează realitatea.net.
Descoperirea lor ar putea să explice motivul pentru care nu toate persoanele tratate cu antidepresive beneficiază de o ameliorare a afecţiunii, au explicat autorii acestui studiu, care deschide calea spre obţinerea unor noi medicamente.
În cadrul cercetării, cea mai mare de acest tip realizată vreodată, oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că bazele genetice ale depresiei sunt comune cu cele ale altor afecţiuni psihiatrice, precum schizofrenia, şi că unele dintre genele identificate sunt asociate cu "'ţintele" vizate de medicamentele antidepresive.
Episoadele majore de depresie afectează aproximativ 14% din populaţia mondială şi reprezintă cel mai important factor declanşator al dizabilităţilor pe termen lung în cadrul populaţiei generale. Cu toate acestea, doar jumătate dintre pacienţi răspund într-o manieră pozitivă la tratamentele existente.
- Noi specii marine exotice, descoperite în Marea Java
- Cea mai bună maşină de făcut bani din lume este în SUA
- Primele versiuni ale cauzelor care au provocat incendiile de pe străzile Academiei și Ismail din Chișinău
- EXPERIMENT INEDIT! Un utilizator de Youtube a lansat o pâine în spațiu. Ce s-a întâmplat după ce a aterizat pe Pământ (VIDEO)