S-a ajuns la varianta zero. Ce reacţii au avut politicienii după demiterea preşedintelui Parlamentului
După ce a fost demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu, a acuzat liberal-democraţii că au făcut front comun cu PCRM. Afirmaţiile au fost susţinute şi de liberali, însă respinse de deputaţii fracţiunii PLDM. Cert este că toţi au constatat că s-a ajuns la varianta zero şi acum pot negocia constituirea unei noi Alianţe.
"PLDM nu a făcut decât să susţină acest scop şi obiectiv al PCRM, de a ajunge în alegeri parlamentare anticipate. A fost trădat de către PLDM cursul de integrare europeană", a declarat Marian Lupu.
"Nu există în Europa un stat, nu-mi amintesc de niciun caz, în care să nu funcţioneze nici Guvernul şi nici Parlamentul. Iată o dovadă în plus că Filat este trădător şi a făcut tot ce a spus Moscova", a declarat Mihai Ghimpu.
Liberal-democraţii au negat însă că ar fi avut vreo înţelegere cu opoziţia.
"Apar tradiţionalele învinuiri care aduc a patefon stricat, despre o posibilă alianţă cu PCRM, despre harbuji şi aşa mai departe, de aceea aş vrea să-i sugerez domnului Lupu că în actualele condiţii suntem chiar într-o veritabilă variantă zero", a declarat valeriu Streleţ.
Comuniştii şi-au explicat votul în felul următor:
"Chiar Lupu a fost cel care a declarat că nu se ţine de funcţie şi este gata să plece. Tot el este cel care a propus varianta zero, iar toţi trebuie să demisioneze. Este vorba despre demnitate. Dacă pretinde că este un domn, să se ţină de cuvânt", a declarat Vladimir Voronin.
Liderul PD, Marian Lupu, a fost ales preşedinte al Parlamentului pe 30 decembrie 2010 cu votul a 57 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană 2. Astăzi, Lupu a fost demis din funcţie cu votul a 76 de deputaţi.
- FOTO REPORT: Comuniştii şi liberal-democraţii radiau de fericire în timpul revocării din funcţie a lui Lupu
- Au promis "Moldova - fără Voronin", dar au votat de mai multe ori cu PCRM
- Ghimpu, despre ceea ce s-a întâmplat în Parlament: Extra haos. Vina îi aparţine lui Filat
- Lupu: Demiterea mea este răzbunarea unui om obsedat de putere