S-a aruncat pe fereastră pentru a scăpa de flăcările care i-au cuprins casa: Un moldovean din Italia a ajuns la spital cu arsuri grave
Sursa: Rotalianul.com
canal tv
Un moldovean de 33 de ani a suferit arsuri grave după ce a fost nevoit să se arunce pe fereastră pentru a scăpa din apartamentul său în flăcări. Tragedia s-a produs sâmbătă, în localitatea Faè di Oderzo, provincia italiană Treviso din Veneto.
Incidentul a avut loc când victima dormea în camera sa, unde inițial au izbucnit flăcările, relatează La Tribuna di Treviso şi Rotalianul.com.
Trezit de căldura intensă și înconjurat de foc, bărbatul și-a dat seama că nu poate ieși pe ușă. Ca ultimă soluție, a ales astfel să se arunce de la fereastra situată la primul etaj al clădirii.
Potrivit sursei citate, echipele de pompieri au intervenit imediat la adresa indicată, reușind să stingă incendiul.
De asemenea, la fața locului a sosit și un elicopter al serviciului medical de urgență 118, dar și carabinieri, pentru investigațiile de rigoare.
Ulterior, victima a fost transportată de urgență cu elicopterul la unitatea de arși grav de la Padova, însă, conform rapoartelor, viața sa nu este în pericol.
Circumstanțele exacte care au dus la izbucnirea incendiului sunt încă sub investigație, autoritățile investighează cauza exactă a incendiului.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!