S-a dat de gol în biroul său. Un anchetator de la Moscova, prins când primea o MITĂ URIAŞĂ
Un anchetator din cadrul Comitetului rus de anchetă a fost reţinut în timp ce primea un milion de dolari mită, a anunţat adjunctul şefului departamentului din Moscova al Comitetului de anchetă, Iulia Ivanova, scrie mediafax.ro, citând agenţia Tass.
"Suspectul a fost reţinut şi în curând va fi luată o decizie privind măsura restrictivă care va fi dispusă împotriva sa", a declarat Ivanova, adăugând că departamentul din Moscova a fost implicat direct în depistarea infracţiunii.
Potrivit unei surse citate de Tass, un oficial de la departamentul de anchetă din estul Moscovei a cerut mită de la reprezentantul unei bănci din oraş, pentru a-i garanta că nu vor fi efectuate percheziţii acolo şi nu vor fi aduşi suspecţi în faţa justiţiei.
"Anchetatorul a încercat să ia mita prin intermediul unui avocat al conducerii băncii şi a fost prins în flagrant în biroul său", a precizat sursa citată.
Suspectul a decis să facă abuz de puterea sa, în timp ce investiga un caz penal în perioada 19 martie-25 mai, pentru a primi o sumă importantă de bani sub formă de mită în schimbul renunţării la procedurile legale, conform anchetatorilor.