S-a dat startul primei curse din cadrul Cupei de Mountain Bike din acest an
Astăzi s-a dat startul primei curse din cadrul Cupei de Mountain Bike din acest an. Peste 170 de biciclişti, dornici de a deveni câştigători, au parcurs un traseu dificil de cinci kilometri. Cei mai buni au primit diplome, medalii şi premii băneşti.
Igor face ciclism de mai bine de 10 ani. Chiar dacă participă în fiecare an la "Cursa de Mountain Bike", de fiecare el trăieşte emoţii deosebite.
"Când sunt în cursă, mă strădui să fiu cât mai prudent, ţinând minte unde sunt concurenţii mei, care trebuie să îi depăşesc sau să îi ajung", a declarat Igor.
Participanţii spun că a fost o competiţie strânsă şi mai dificilă decât se aşteptau:
"Am avut emoţii, nici nu am obosit. Eu am crezut că am să fiu primul, dar am ocupat locul doi".
"Voi încerca să mă clasez pe primul loc, însă concurenţii de azi sunt foarte puternici. Aşa că voi vedea cum mă voi descurca".
Competiţia a avut şi suporteri, deci a fost una adevărată. Organizatorii spun că întrecerea la mountain bike a devenit o tradiţie.
"Noi încercăm să promovăm modul sănătos de viaţă, plimbarea cu bicicleta şi ciclismul în general. Numărul participanţilor este în creşetere ne bucură că este anume pe segmentul de copii şi începători", a susţinut organizatorul Corneliu Corneţchi.
Următoarea cursă în cadrul Cupei Mountain Bike va avea loc la sfârşitul lunii mai.
- Vor să promoveze modul sănătos de viaţă. Peste 150 de ciclişti au participat la Cupa Giant la Mountain Bike 2013
- Spectacol de zile mari în Elveţia. Zeci de sportivi au încântat publicul la o competiţie de freestyle
- Competiţie interzisă cardiacilor. 25 de sportivi au participat la cel mai dur concurs de Mountain Bike din lume