S-a dat startul târgului cadourilor de Crăciun hand made
Sărbătorile bat deja la uşă, iar pregătirile sunt în toi. Dacă sunteţi în căutarea unui dar inedit pentru cei dragi, sunteţi aşteptaţi la Târgul cadourilor de Crăciun hand made. Cu puţină imaginaţie şi îndemânare, participanţii la târg au confecţionat cele mai originale cadouri şi suvenire tradiţionale.
Păpuşi şi jucării, brăduţi şi Moşi Crăciun. Toate confecţionate din pietre semipreţioase, dar şi din materiale reciclate.
"Sunt foarte frumoase, chiar mă bucur că în Moldova sunt oameni foarte dibaci şi fac aşa ceva", a spus o tânără.
Obiectele handmade reprezintă noua tendinţă în arta decorului de interior. Specialiştii ne sugerează să optăm pentru ele dacă vrem să creăm o atmosferă cât mai caldă de sărbători.
Târgul cadourilor de Crăciun confecţionate manual va fi deschis până pe 31 decembrie.