S-a deschis iarmarocul şcolăresc în Capitală
Tradiţionalele iarmaroace şcolăreşti s-au deschis azi, 19 august, în Capitală. În fiecare din cele cinci sectoare ale Capitalei, părinţii vor avea posibilitatea să cumpere de la cei peste 340 de agenţi economici toate cele necesare pentru şcoală: haine, încălţăminte, rechizite. Cumpărătorii spun că, la iarmaroc, preţurile sunt puţin mai mici decât în magazine.
Astfel, un ghiozdan costă între 150 şi 450 de lei. Preţul unui caiet variază între 70 de bani şi 20 de lei, iar creioanele colorate pot fi cumpărate cu până la 65 de lei. Pentru un costum, părinţii vor trebui să scoată din buzunare între 300 şi 700 de lei.
Cumpărătorii au păreri împărţite despre preţurile de la iarmaroc. Unii spun că acestea sunt mai mari decât cele din Europa, alţii cred însă, că la iarmaroc e mai ieftin decât în magazine.
Menţionăm că iarmarocul şcolăresc va funcţiona în perioada 19 august - 4 septembrie. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Tradiţionalele iarmaroace şcolăreşti se desfăşoară în fiecare vară, înainte de începerea anului şcolar.