S-a deschis primul hotel pentru persoane supraponderale. Care sunt impresiile clienţilor (FOTO)
Un resort de vacanță din Bahamas este primul din lume care se adresează în exclusivitate persoanelor supraponderale, care cântăresc cel puțin 120 de kilograme. Deschiderea hotelului a atras și unele critici, inclusiv din partea celor cărora li se adresează.
Printre aceștia s-a numărat și Holly Macgillivray, un model britanic plus-size, care a fost reticentă când a auzit de acest tip de hotel. Tânăra a vizitat resortul situat pe insula Eleuthera și s-a întors cu o părere diferită.
Modelului i s-a părut inițial că este o insultă la adresa persoanelor supraponderale, însă imediat cum a ajuns acolo spune că și-a dat seama de toate avantajele pe care acest hotel le oferă.
Șezlongurile au întărituri speciale, astfel încât pot suporta o greutate de până la 250 de kilograme, scaunele sunt late de un metru, iar ușile au fost lărgite. Și paturile au întărituri din oțel, pentru a fi cât mai confortabile, scrie Digi24.ro.
De asemenea, cei supraponderali care vin la plajă aici se bucură de intimitate, pentru că resortul are propria sa plajă privată, de 8 kilometri. De asemenea, oaspeții sunt întâmpinați la restaurant de un bufet suedez care le pune la dispoziție orice fel de mâncare, pentru mic-dejun, prânz sau cină.
James King, proprietarul resortului, spune că a vrut să se adreseze „persoanelor care sunt nefericite cu felul în care arată, au rupt în trecut șezlonguri la plajă sau nu au avut loc în avion și au încetat să mai meargă în vacanță, de rușine.
"Mi-a plăcut faptul că nimeni nu râdea de oameni, nu îi arăta cu degetul, așa că se puteau relaxa și se puteau distra în vacanță. Acel loc este o necesitate pentru persoanele care cântăresc mult, întrucât ele ratează atât de multe lucruri în viață, din cauza greutății", a declarat Holly Macgillivray.