S-a deschis sezonul înţepăturilor de insecte. Ce recomandă medicii pentru protecție
Vara este anotimpul în care nu scăpăm de înţepăturile insectelor. Acestea ne lasă, cel mai des, cu senzaţii neplăcute de usturime şi mâncărime. Un disconfort mai mare şi chiar dureri înţepăturile pot provoca persoanelor alergice şi copiilor. Pentru asta, medicii recomandă din timp părinţilor să cumpere creme, spray-uri şi chiar brăţări protectoare, care pot fi găsite în farmacii.
Oamenii spun că, cel mai des, sunt înţepaţi în timp ce lucrează în câmp sau în grădini. Unii dintre ei au fost nevoiţi să cheme şi ambulanţa.
"M-am dus la lucru şi s-a umflat piciorul mai tare ţi s-a înroşit mi-a dat febră şi după aia m-a luat ambulanţa. O întrebat ce m-a muşcat zic nu ştiu, nu am văzut sau ţânţar sau musculiţă."
"Stăteam tot aşa afară pe un scaun şi m-a înţepat. Întradevăr la picioare am avut mari alergie, tare. Doamne, dumnezeului aşa durere, picioarele până la genunchi s-au înroşit."
"Am fost înţepat în timp ce mă plimbam. Cred că nu sunt ţânţari, ci purici. Noi avem cremă specială care o folosim după ce am fost înţepaţi."
Medicii susţin că pentru unii alergici, înţepăturile pot fi fatale, în special cele provocate de albine.
"Complicaţii pot fi diferite, precum umflături locale care se pot menţine câteva ore sau câteva zile. Pot fi provocate şi limfostaze. Pielea este roşie, caldă la atingere şi încordată", a menționat medicul alergolog, Marina Capsaciuc.
Iar farmaciştii susţin că, vara, numărul persoanelor care cumpără preparate împotriva iritaţiei pielii este în creştere.
"Pentru protecţie maximă a pielii bebeluşilor, copiilor şi a adulţilor putem folosi spraiuri cu substanţe insecticide, geluri, rolouri, pastiluţe, benzi impregnate, clipse pentru hăinuţe cum ar fi acestea, benzi şi brăţări pentru mânuţă şi dispozitive portabile cu ultrasunete", a spus managerul unei farmacii, Irina Copiimulți.
Preţul acestor medicamente şi dispozitive variază între câteva zeci şi sute de lei. Pentru a scăpa de insecte, însă, putem folosi şi remedii naturiste, cum ar fi uleiul de busuioc, de levănţică sau din mentă.
- DROGURI DE VÂNZARE în farmacii. De unde vor putea fi cumpărate substanţe narcotice
- Patru insecte care TE POT UCIDE cu înţepăturile lor! Mergi de urgenţă la medic dacă îţi apar semne
- De ce este PĂCAT să omori păianjenii. Dezvăluirile care te vor pune pe gânduri
- Singura ţară din America Latină care vinde în farmacii teste pentru depistarea HIV