S-a încheiat ediţia a opta a Cupei Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism
S-a încheiat ediţia a opta a Cupei Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism. Etapa a treia şi ultima a însemnat o cursă-criterium pe distanţa de 30 de kilometri pentru cadeţi şi 42 de kilometri pentru juniori. Evoluţia sportivilor moldoveni a fost una modestă, juniorul Cristian Răileanu clasîndu-se cel mai sus, dar abia pe poziţia a opta.
Competiţia internaţională dotată cu Cupa Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism s-a încheiat cu o cursă specială, "criterium", pe distanţa de 30 de kilometri pentru cadeţi şi 42 de kilometri pentru juniori. Traseul a fost unul circular, cu start şi finiş între străzile Ştefan cel Mare şi Columna din Capitală.
La cadeţi, ca şi în prima etapă, a ieşit învingător ciclistul rus Ilia Covun. La fel s-a întâmplat şi în concursul juniorilor, unde primul a sosit ucraineanul Vladimir Djus, cu menţiunea că acesta s-a impus în toate cele trei etape a competiţiei. Cel mai bine clasat reprezentant al Moldovei la juniori a fost Cristian Răileanu, care a trecut linia de sosire pe poziţia a opta.
În premieră pentru Cupa Preşedintelui, a fost desfăşurată şi o competiţia pentru persoanele cu dezabilitzăţi, în care învingător a ieşit Veaceslav Şaubert.
Câştigătorii curselor-criterium au primit din parte sponsorilor biciclete tradiţionale, dar şi cupe confecţionate special pentru această competiţie. La cea de-a opta ediţie a Cupei Preşedintelui la ciclsim au partipat 130 de sportivi din 10 ţări ale lumii.