S-a încheiat vacanţa deputaţilor. Începe ultima sesiune a actualului Legislativ
Vacanţa deputaţilor s-a încheiat, iar de astăzi, începe ultima sesiune a actualului Legislativ. În această săptămână, Biroul Permanent urmează să stabilească data convocării şedinţei de plen. Sesiunea de toamnă-iarnă va fi mai scurtă decât de obicei, din cauza campaniei electorale, care va începe în mai puţin de o lună.
În actuala sesiune parlamentară deputaţii urmează să voteze în lectură finală mai multe proiecte aprobate anterior. Printre acestea se numără legea despre finanţarea partidelor, care prevede subvenţionarea formaţiunilor din bugetul de stat, dar şi pachetul de legi anti-tutun. În lectura a doua urmează să fie votat proiectul de modificare a Legii cu privire la statutul juridic al Autonomiei Găgăuze. Documentul prevede revizuirea a 20 de legi aplicate în regiune. Alte proiecte importante sunt cel cu privire la activitatea zilierilor şi cel referitor la medierea proceselor de judecată.
Printre realizările parlamentarilor din sesiunea precedentă, care s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie, se numără semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi obţinerea regimului liberalizat de vize cu UE.
- Câţi deputaţi ar putea vota pentru ratificarea Acordului de Asociere cu UE
- Vor putea fi arestaţi şi trimişi în judecată! Proiectul privind lipsirea de imunitate a deputaţilor va fi dezbătut în Parlament
- Deputaţii pleacă în vacanţă. Igor Corman a făcut totalurile sesiunii parlamentare de primăvară-vară