S-a păstrat milioane de ani într-o picătură de chilimbri. Descoperirea care A ULUIT arheologii (VIDEO)
Unica salamandră cunoscută din Caraibe este păstrată într-o picătură de sevă de aur, care s-a format în urmă cu 20 de milioane de ani, scrie descoperă.ro.
Un prădător, care putea fi păianjen, pasăre sau şarpe i-a smuls piciorul stâng din faţă, lăsând în acel loc un ciot de os. Salamandra a reuşit să scape, dar apoi cel mai probabil a căzut într-un bazin de răşină de copac, care a conservat micul amfibian.
George Poinar, Jr., biolog la Universitatea de Stat din Oregon, specializat în chihlimbar, spune că această picătură a fost colectată în Republica Dominicană cu mulţi ani în urmă, însă atunci nu s-a realizat că este obiect cu adevărat unic.
Recent, el a examinat specimenul şi a fost uimit să vadă o salamandră, întrucât acestă descoperire demonstrează că cândva pe insulele caraibice au existat astfel de amfibieni.
Totodată, acest tip de salamandră se diferențiază de cele cunoscute în prezent, caracteristicile sale fizice fiind deosebite. Spre exemplu parte frontală a corpului este reticulară mare, iar picioarele creaturii sunt conectate de corp în zona spatelui.