S-A PRĂBUŞIT! Doi oameni MORŢI şi alţi patru sunt daţi dispăruţi, după SURPAREA UNUI SEGMENT de autostradă din Portugalia
Două persoane au murit, iar alte patru sunt date dispărute după ce un segment din autostrada între localităţile Borba şi Vila Vicosa din centrul Portugaliei s-a prăbuşit din cauza ploilor abundente.
Ambasada României la Lisabona urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs la data de 20 noiembrie 2018, între localităţile Borba şi Vila Vicosa, Republica Portugheză. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate.
"Ambasada României la Lisabona monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune", se mai arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Autostrada din această zonă, aflată la aproximativ 200 de kilometri depărtare de Lisabona, în apropierea frontierei cu Spania, trece pe deasupra mai multor cariere de marmură şi granit.
Potrivit autorităţilor portugheze, în urma surpării şoselei, un excavator şi două vehicule s-au prăbuşit într-o carieră de la înălţime de 80 de metri.
Eforturile de salvare sunt extrem de complicate din cauză că vehiculele au fost acoperite de nămol şi apă, iar în zonă există riscul producerii unor alunecări de teren, au declarat oficialii portughezi.
- Doi belgieni au pus pe jar presa din România şi Olanda. Ce au făcut aceştia
- (IMAGINI SPECTACULOASE) România, lovită de iarnă! Ninsori și vânt în 32 de județe (VIDEO)
- COD GALBEN de ninsori: Cum se vede din satelit ciclonul care lovește astăzi Moldova (HARTĂ)
- REMANIERI ÎN GUVERNUL ROMÂNIEI. Opt ministere de la București vor avea noi șefi