S-a prăbuşit pavajul pe bulevardul Ștefan cel Mare. Responsabilii EXPLICĂ ce s-a întâmplat (FOTO)
Surpriză neplăcută pentru un șofer din Capitală, care şi-a lăsat mașina parcată pe un trotuar de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Acesta şi-a găsit vehiculul lângă un adevărat crater, după ce o bucată de asfalt s-a prăbuşit.
Deşi incidentul a avut loc încă vineri seara, responsabilii au intervenit abia astăzi pentru a rezolva problema.
"Nu a fost o groapă, a fost o avarie la rețeaua de apeduct, diametrul de 250. Muncitorii Apă Canal au intervenit la timp, au stopat scurgerea. Acum urmează să se amenajeze din nou trotuarul", a menţionat Adrian Boldurescu, șeful direcţiei transport şi căi de comunicaţie a Primăriei.
Astăzi, la primele ore ale dimineţii, la fața locului au venit câţiva muncitori de la Apă Canal, pentru a scoate pavajul deteriorat. Muncitorii spun că lucrările vor dura cel puțin o săptămână.
Oamenii spun că astfel de incidente sunt tipice pentru Chișinău, iar autoritățile se mișcă cu viteza melcului, atunci când trebuie să soluționeze aceste probleme.
"Trebuie de scos iaca așa... Așa se fac în Chișinău drumurile. Nu-i prima dată și nu-i ultima. O să umblăm două săptămâni, o să se caute unul pe altul acum. Vedeți, toți vin, ora 11:00, de abia vin și se uită unul la altul până ce", a spus un bărbat.
Astăzi, prin zonă trecea şi preşedintele USB, Valeriu Munteanu, care a criticat conducerea primăriei: "Asta este o altă problemă. În mod normal trebuiau să intervină foarte și foarte repede. Dacă era într-o țară europeană, de vineri până astăzi nu trebuia să existe nicio urmă de astfel de activitate".
Peste 60 la sută din țevile de apă din Capitală sunt învechite. Acestea au peste 50 de ani.