S-a rupt cerul peste Capitală. Ploaia torenţială de ieri a transformat oraşul într-o mică Veneţie
Potop în Capitală după precipitaţiile abundente de luni seara! Oamenii s-au pomenit cu curţile inundate, iar şuvoaiele au transformat străzile în adevărate râuri. Din cauza puhoaielor, traficul din oraş a fost paralizat.
Încă de luni dimineaţă, strada Albişoara a fost inundată, iar după ora 16 a devenit impracticabilă. Aseară s-a circulat cu dificultate străzile Varniţa, Calea Orheiului, Tudor Vladimirescu, Meşterul Manole, Valea Crucii şi şoseaua Munceşti. Regia Transport Electric a anunţat că troleibuzele care circulă pe aceste străzi, precum şi prin oraşul Durleşti, vor ajunge cu întârziere în staţii.
Ploaia puternică a făcut prăpăd și pe strada Ion Inculeț din cartierul Malina Mică, care este în proces de asfaltare.
Viitura a spălat întreaga arteră, iar șoferii s-au arătat indignați că, în loc de drum, au avut de parcurs un adevărat râu.
"Cum să treci? Trebuie să încalți caloșii și costumul de scafandrieri și să înoți."
"Este foarte greu. Voi nu vedeți ce se face aici? Vedeți se circulă bară la bară și chiar se formează situații de accidente. Se merge pe contrasens."
- Pe așa drum e destul de complicat. Trebuie să fim foarte atenți.
- Sunt multe gropi?
- Foarte multe.
"E foarte greu. Este imposibil. Acolo sunt dezgolite gurile de canalizare. Iată așa-i după fiecare ploaie."
Cu greu s-a circulat și pe strada Uzinelor din sectorul Ciocana.
Apa a ajuns până pe trotuare, iar pietonii au fost nevoiți să meargă prin băltoace.
- E multă apă. Și e greu de mers. Peste tot e așa și acolo tot.
- Vă udați și la încălțăminte?
- Da, și la încălțăminte și te murdărești. Șoferii merg cu viteză. Stropesc.
- Cât e de greu să circulați pe străzi?
- E greu.
Aceeaşi situaţie a fost şi pe strada Pan Halippa din cartierul Telecentru al Capitalei.
Ploaia puternică a îngreunat şi circulaţia troleibuzelor, iar mai multe rute au avut întârzieri de până la 15 minute şi au fost redirecţionate sau chiar sistate temporar.
De asemenea, autorităţile au anunţat că majoritatea străzilor din Capitală au fost inundate.
"În zona Creangă aceste inundări se datorează şi faptului că pe o porţiune de reţea pluvială se fac lucrări la moment şi ele nu au capacitate de a recepţiona apele pluviale şi de a le evacua în regim normal. Totodată se văd acumulări excesive de apă şi în zona străzii Albişoara, practic pe toate străzile din municipiu avem acest decalaj, acest exces de ape pluviale.", a comunicat şeful interimar al Direcţiei generale transport şi căi de comunicaţii, Vitalie Mihălache.
Printr-un mesaj pe Facebook, primarul Ion Ceban a menţionat că toate serviciile municipale au lucrat pentru a restabile situaţia din oraş şi a mulţumit muncitorilor şi cetăţenilor care au contribuit la înlăturarea consecinţelor ploilor torenţiale.
În context, Inspectoratul Naţional de Securitate Publică a atenţionat şoferii să conducă prudent şi să nu parcheze pe marginea drumurilor, deoarece unii copaci sau stâlpi de electricitate ar putea să cadă din cauza ploii puternice.