S-A STINS din viață poetul Ion Vieru. Anunțul a fost făcut de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova
foto: facebook.com
Miercuri, 19 ianuarie, s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani, poetul, traducătorul și redactorul de carte Ion Vieru. Anunțul a fost făcut de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.
Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, județul Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică, redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii.
Ion Vieru a fost laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni, pentru volumul „Aici pe pământ”.
A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” în anul 1969, urmată de „Ploile dorului” și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”. A publicat și cărți pentru copii: „Pomul”, „Cântă-mi, ciocârlie”, „Soneria”.
„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană. Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată.”, se arată în mesajul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.