S-a terminat cu îmbogăţirea ilicită a demnitarilor. DETALII despre "Pachetul de integritate"
Pachetul de legi cu privire la integritate, care face parte din strategia de reformare a justiţiei, a fost aprobat astăzi de către membrii Guvernului.
Printre prevederile importante ale documentelor, elaborate de Ministerul Justiţiei, se numără şi instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a îmbogăţirii ilicite.
După reformare, Comisia Naţională de Integritate (CNI) va avea dreptul de a confisca, de exemplu, averile obţinute ilegal.
Potrivit proiectelor, CNI va deveni o instituţie autonomă şi va avea mai multe pârghii de a controla averile funcţionarilor, în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU privind combaterea corupţiei.
"Inspectorul are alt statut, mult mai independent, inclusiv în raport cu superiorii săi, având acces la toate bazele de date din RM. Verifică completarea corectă şi dacă nu au fost omise bunuri sau anumite interese din declaraţie", a precizat ministrul Justiţiei Vladimir Cebotari.
Documentele prevăd şi declararea tuturor veniturilor obţinute pe parcursului unui an, care vor fi comparate cu investiţiile şi cheltuielile efectuate în aceeaşi perioadă. Ministerul Justiţiei mai propune ca funcţionarii să-şi declare nu doar proprietăţile pe care le deţin în ţară, dar şi cele de peste hotare.
De asemenea, vor fi obligaţi să-şi facă publice averile şi consilierii municipali, conducătorii întreprinderilor de stat, dar şi şefii societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cotă.
Începând cu anul 2018, declaraţiile de avere şi interese vor fi depuse obligatoriu online. Potrivit proiectelor, conducerea CNI va fi aleasă prin concurs.
Preşedintele şi vicepreşedintele vor fi numiţi în funcţie de şeful statului, pe un mandat de şapte ani. Persoanele care vor ajunge la conducerea instituţiei trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova şi să aibă o experienţă de muncă în domeniul justiţiei de cel puţin şapte ani.
La fel, se cere o reputaţie ireproşabilă şi să nu fie membru de partid. Nu vor putea candida pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CNI, persoanele care au colaborat cu serviciile de informaţii până în anul 1991.
După reformă, declaraţiile de avere şi interese vor fi verificate inspectorii de integritate, care vor avea mai multă autonomie. Aceştia vor putea, de exemplu, accesa datele cu caracter personal. În schimb, membrii CNI vor elabora doar politicile de integritate.