S-a trezit fără bani şi bunuri în apartament, după ce a uitat cheia în uşă VIDEO
A jefuit apartamentul vecinului, care a uitat, din neatenţie, cheia în broască, atunci când a plecat de acasă. Este vorba despre un locuitor al Capitalei, care a pus la cale infracţiunea, împreună cu un complice, eliberat din închisoare în luna august 2012. Cei doi riscă să petreacă după gratii următorii patru ani.
Furtul a avut loc în sectorul Râşcani al Capitalei. Tânărul în vârstă de 23 de ani a profitat de neatenţia vecinului său şi a decis să pătrundă în apartamentului acestuia, împreună cu un complice. Suspecţii au sustras mijloace băneşti, o cameră video, un aparat foto, un ipad şi un notebook.
Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti în momentul în care intenţionau să vândă lucrurile furate unui cunoscut, pe un termen de 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă amendă în mărime de la 6.000 până la 20.000 lei sau închisoare de până la 4 ani.