S-au ales cu promisiuni! Ce riscă angajații la stat din cauza neaprobării Legii Bugetului
Angajaţii din sectorul bugetar ar putea fi lipsiţi de prime şi sporuri la salarii din cauza neaprobării la timp a Legii Bugetului de Stat. Asta spun reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor.
Potrivit vicepreşedintelui confederaţiei Petru Chriac, în lipsa unui buget, angajaţii din Sănătate şi Învăţământ riscă să-şi primească lefurile cu întârziere şi să rămână fără majorările anunţate în 2014.
Și fermierii au de suferit din cauza neaprobării la timp a Bugetului de Stat pentru 2015. Agricultorii spun că, în lipsa acestuia, suma fondului de subvenționare nu este stabilită clar. Astfel, este pusă în pericol activitatea investițională din domeniu.
De asemenea, fermierii sunt nemulțumiți de faptul că statul nu le-a achitat datoria de peste 200 de milioane de lei, acumulată anul trecut.
Economic