S-au bătut cu perne pentru Japonia
Embed:
Circa 1.200 de taiwanezi s-au bătut cu perne în mijlocul Hong Kongului. Aceştia au marcat, ieri, 2 aprilie, prima ediţie a Zilei Internaţionale a Bătăii cu Perne. Acţiunea a fost una caritabilă, menită să adune bani pentru victimele cutremurului din Japonia.
Tinerii care s-au adunat la eveniment au aflat despre acesta de pe Facebook. Astfel de evenimente au mai fost organizate în Berlin, San Francisco sau Beijing, dar niciodată în Hong Kong.
Cu această ocazie, au fost vândute peste o sută de perne cu inscripţia "Rugă pentru Japonia". Banii strânşi vor fi donaţi populaţiei afectate de cutremurul şi tsunami, care a lovit, pe 11 martie, Ţara Soarelui Răsare, lăsând în urmă cel puţin 28 de mii de morţi şi dispăruţi.