S-au găsit 20 de milioane de lei pentru instalarea barierelor la trecerile de cale ferată
Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” va primi, anul viitor, 20 milioane de lei din mijloacele Fondului Rutier, pentru instalarea barierelor la trecerile de cale ferată. Un proiect elaborat în acest sens de Consiliul de administrare a Fondului a fost aprobat de Guvern. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a declarat, însă, că astfel de măsuri nu vor avea eficienţă dacă şoferii vor continua să fie iresponsabili.
Suma de 20.000.000 de lei este destinată amenajării intersecţiilor la nivel cu drumurile publice, prin instalarea barierelor. Reprezentanţii CFM au menţionat că, din sursele alocate, vor fi instalate bariere fără personal şi cu supraveghere video la cel puţin 20 de intersecţii selectate în baza evaluării factorului de risc. Din Fondul Rutier va fi finanţată procurarea echipamentelor, cheltuielile privind instalarea şi întreţinerea barierelor fiind suportate de „Calea Ferată a Moldovei”.
„Măsurile respective pot doar atenţiona şoferii și minimiza riscurile, dar nu şi exclude cazurile tragice produse din cauza iresponsabilităţii acestora”, susţine viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, preşedinte al Consiliului de administrare a Fondului Rutier.
Din acest motiv, suplimentar, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor împreună cu alte instituții abilitate urmează să propună mai multe măsuri, inclusiv anumite modificări ale Codului Contravenţional în vederea sancţionării şoferilor ce vor traversa intersecţiile de cale ferată la semnalul roşu al semaforului.
Menţionăm că proiectul programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier pe anul 2013 prevede un buget total de 1079,78 milioane lei, cu 54,96 milioane mai mult decât în anul curent.
Publika.md aminteşte că în noiembrie 2011 un tren a lovit un microbuz, în apropierea satului Bulboaca, Anenii Noi. În urma impactului, au decedat opt persoane. Şoferul microbuzului, vinovat de producerea accidentului, a fost condamnat la nouă 9 ani de închisoare. La începutul lunii noiembrie curent, un alt microbuz cu pasageri a fost spulberat de un tren de mărfuri. Accidentul s-a produs în apropiere de staţia Mereni, din raionul Anenii Noi. În urma impactului fatal, au murit patru persoane. Pe numele şoferului microbuzului a fost deschisă o cauză penală.
În a doua decadă a lunii, un şofer a dărâmat bariera de protecţie amplasată pe calea ferată de pe sectorul dintre punctele de trecere Volcineţ şi Mogilău, la km 207. Iar două zile mai târziu, un camion care transporta substanţe inflamabile a rupt bariera de la o trecere de cale ferată din nordul Moldovei.