S-au grăbit să vină pe lume. O moldoveancă a născut în ambulanță, alta - acasă. Cum se simt bebelușii
Doi bebeluși s-au grăbit să vadă lumina zilei, astfel că au fost aduși pe lume în condiții de prespital.
O femie din raionul Șoldănești a născut chiar în ambulanță. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazul a fost înregistrat sâmbătă. Nașterea s-a declanșat spontan în timpul transportării femeii la spital. Datorită intervenției echipei AMU, proaspăta mămică a adus pe lume un băiețel sănătos.
Într-un alt caz, pe 16 iulie, o femeie din raionul Cantemir a născut acasă un băiețel, în prezența echipei de medici AMU.
Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, gravida era la a V-a sarcină și avea deja contracții frecvente. Femeia a adus pe lume un băiețel sănătos cu scorul Apgar de 8 puncte.
După acordarea asistenței medicale urgente, lăuzele și nou-născuții au fost transportați la spital.
În perioada 10 – 16 iulie, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 13 595 de solicitări, inclusiv 2 048 la copii. După acordarea primului ajutor medical la etapa de prespital, 5 596 pacienți, dintre care 4413 adulți și 1183 copii au fost transportați la spitalele din țară.