S-AU ÎNCHIS ROBINETELE! Rusia a oprit livrările de gaze spre Ucraina
Rusia a oprit livrările de gaze spre Ucraina, din cauza neachitării plăților în avans. Anunțul a fost făcut de directorul concernului "Gazprom", Alexei Miller.
Şeful companiei a precizat, citat de Tass, că această situație pune în pericol tranzitul gazelor ruseşti spre ţările europene.
După avertismentele lansate încă de ieri de Moscova, preşedintele companiei ucrainene Naftogaz a declarat că ţara sa va reuşi să facă faţă situaţiei, cumpărând gaze din Europa, prin revers.
De asemenea, publicația Komersant scrie că Moscova a sistat și livrarea cărbunilor spre Kiev încă de aseară.
Jurnaliștii citează o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Pe de altă parte, decizia de a sista livrările de cărbune a fost luată ca răspuns la întreruperea energiei electrice primite de peninsula Crimeea din Ucraina.