S-AU ÎNMULŢIT VIROZELE. Săptămâna trecută au fost înregistrate 8000 de cazuri
Numărul virozelor este în continuă creştere. Săptămâna trecută, în țară, au fost înregistrate peste 7.600 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii, dar şi aproximativ 400 de pacienţi cu infecţii severe.
Fiul Oxanei Grigorovscaia a fost internat noaptea trecută la Spitalul municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Micuţul avea tusă severă, febră şi dureri în gât.
"Pe neaşteptate, noaptea trecută, a început să tuşească, iar tusea era atât de severă încât a început să nu aibă aer. Am chemat ambulanţa, echipa a venit foarte repede. Pur şi simplu am avut noroc. Copilul a primit imediat o injecţie şi a dormit, pentru că nici să doarmă nu putea", a declarat Oxana Grigorovscaia, părinte.
"- Pe nas poţi respira? - Da - Foarte bine, deoarece nu putea deloc să respire şi a început să tuşească brusc."
Cei mai vulnerabili în această perioadă sunt copii de la o lună până la trei ani. În doar 24 de ore, la Spitalul Municipal pentru Copii nr.1 au fost aduşi pentru examinare peste 40 de copii.
"Astăzi noaptea la ora 3 ne-au internat. A făcut febră foarte înaltă, 39,5 şi de aceea am chemat deja salvarea pentru că nu am reuşit să dezbat de sine stătător."
"Pare a fi viroză, mucuşori fata are, tusă uscată. Şi temperatura deja astă noapte a făcut."
"Suntem internaţi de astăzi noapte cu tusă uscată, cu febră şi gât roşu. Am făcut fizioterapie, acum suntem puţin mai bine."
Medicii afirmă că perioada noiembrie-decembrie este prielnică răspândirii virozelor şi vin cu mai multe recomandări.
"Se recomandă un mod sănătos de viaţă, spălatul pe mâini, deci evitarea locurilor aglomerate. În caz de îmbolnăvire, deci izolarea pacientului sau în condiţii de staţionar sau în condiţii de ambulator, purtarea de măşti. Avem cea mai bună profilaxie împotriva gripei este vaccinarea", a declarat Diana Vlad, medic infecţionist Spitalul Municipal Boli Contagioase pentru Copii.
De la începutul lunii octombrie au fost înregistrate peste 51 de mii de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii. În 36 de mii de cazuri este vorba de copii.