S-au întors vii de la "Tough Guy". Ce spun moldovenii care au participat la concursul "senzaţiilor tari"
Au fost aproape să-şi piardă cunoştinţa, însă tot pentru adrenalină şi senzaţii tari. Moldovenii care au participat la celebra cursă "Tough Guy" au avut de suferit mult şi spun că cel mai greu a fost să treacă prin apa rece ca gheaţa, iar la finiş au ajuns tremurând.
Cei şapte moldoveni care au făcut furori la cea mai grea cursă de supraviețuire din 2015, Tough Guy, s-au întors acasă cu multe impresii pozitive, chiar dacă au avut de suferit mult în timpul competiţiei.
De-a lungul traseului de 15 kilometri, participanţii au fost nevoiţi să depăşească o serie de obstacole foarte dificile. Printre acestea au fost râuri cu apă rece ca gheaţa, garduri de sârmă ghimpată, porțiuni cu foc sau noroi.
"Cel mai interesant a fost atunci când am fost nevoiţi să ne scufundăm în apa rece ca gheaţa. Mi-am revenit la 10-15 minute după ce am ieşit din apă. Îmi dădeam seama încet, încet cât de frig poate fi în Anglia", a spus unul din ei, Andrei Voloşin.
"După ce m-am scufundat de patru ori, am ieşit din apă şi timp de 5-7 minute nu conştientizam ce se întâmplă. Umblam pe acolo, însă creierul nu funcţiona, mă gândeam doar la finiş, haine calde şi la duş", a afirmat Vadim Jeleaskov.
Pe durata cursei, temperatura aerului a fost de zero grade celsius, iar după ce au ajuns la finiş, sportivii spun că nu-şi puteau reveni.
"A fost foarte frig. Când am ajuns la finiş cu băieţii, acolo organizatorii împărţeau cacao, iar noi tremuram şi nu puteam ţine paharul în mână. Vroiam să bem şi nu puteam. În timpul cursei ne ajutam, când prietenii pe mine, când eu pe ei. Am ajutat şi nişte femei, care aveau picioare grase, le împingeam să poată trece mai departe", a mărturisit maratonistul Dmitri Voloşin.
"A fost foarte frig şi mulţi nu erau pregătiţi pentru o astfel de provocare. Aproape 30 la sută din participanţi nu au ajuns la finiş. Mulţi cădeau jos şi aveau nevoie de îngrijiri medicale. Noi am fost printre cei care au ajuns la finiş", a menţionat Victor Perjan.
După ce au revenit din Marea Britanie, participanţii cursei "Tough Guy" nu mai aveau dorinţă să mai participe la asemenea competiţii. Însă, după câteva zile de odihnă, aceştia se gândesc să organizeze şi în Moldova o astfel de întrecere.
Andrei Matcovschi: "În această săptămână, după ce am revenit, nu mai doream să particip niciodată la nicio competiţie. Acum ne-am adunat din nou şi am înţeles că am trecut peste ce a fost mai greu şi putem participa pe viitor la alte curse interesante."
"Planificăm în acest an să organizăm un "Tough Guy" moldovenesc. Deocamdată, nu am să dezvălui când şi unde va avea loc, dar ne vom pregăti activ de acest turneu. Va fi un "Tough Guy" moldovenesc, însă nu îl vom organiza iarna şi nu va fi atât de dur. Asta pentru ca să vină cât mai multe persoane să participe", îşi face planuri Dmitri Voloşin.
Cel mai bun rezultat dintre moldoveni la Tough Guy l-a obţinut Victor Perjan. Acesta s-a clasat printre primii o mie de participanţi. Omul de afaceri din Moldova, Dimitri Voloşin, s-a clasat pe locul 2 383, iar ceilalţi moldoveni la fel au fost printre primii trei mii de participanţi.
Anul acesta, la competiţie au concurat 5 000 sportivi din 37 de ţări. Maratonul "Tough Guy" se desfăşoară deja timp de 28 de ani.