S-au prefăcut morți în popușoi. Ce au declarat la intrarea în ţară doi bărbaţi care aveau permise de conducere false
Două permise de conducere false au fost depistate de polițiștii de frontieră din Sculeni și Criva. Incidentele au avut loc la intrarea în ţară.
În primul caz este documentat un bărbat din Ucraina, în vârstă de 32 de ani. Acesta era la volanul unui Renault Magnum 500. Astfel, în urma verificării documentelor pentru automobil, poliţiştii de frontieră au constat că permisul de conducere este fals. Bărbatul a declarat că nu cunoaşte despre acest fapt, chiar dacă deţine documentul din 2015.
În cel de al doilea caz este cercetat un tânăr de 22 de ani, cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și României.
Acesta s-a prezentat în punctul de trecere Sculeni cu un permis de conducere moldovenesc fals. Şi în acest caz, şoferul a spus că nu cunoștea despre falsul depistat, chiar dacă documentul îl avea din 2015.
Cercetările pe aceste cazuri continuă.
- A vrut să-şi ajute prietenul, dar a fost prins. Ce i s-a întâmplat unui moldovean când a vrut să treacă frontiera
- Poliția de Frontieră vine cu unele precizări pe cazul dispariției avionului dispărut de pe radare între Orhei şi Teleneşti
- Important pentru cei care vin sau pleacă din ţară. Cum se circulă în puncte de trecere a frontierei de stat