S-au scumpit ouăle! Preşedintele Asociaţiei Patronale a Avicultorilor vine cu EXPLICAŢII
S-au scumpit ouăle! Aceste produse au costat cu aproape 11 la sută mai mult în octombrie, comparativ cu luna septembrie, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Astfel, 10 ouă ajung să se vândă în magazine sau la piaţă la un preţ de la 30 până la 44 de lei. Acesta diferă în funcţie de mărime.
"Începând de la 31 până la 35. Şi care este diferenţa? După greutate, au 55-62 de grame, şi după pasăre, pasărea tânără face ouăle mai mici, pasărea mai mare, face ouăle mai mari", a spus o vânzătoare.
"De ce sunt scumpe. Sunt de aur. Toată întrebarea că nu sunt bani. Vor să mănânce şi nu sunt bani", a explicat o vânzătoare.
Oamenii spun că nu pot renunţa la ouă, chiar daca s-au scumpit:
"Cam scumpe. Cât aţi dat pe ele? 100 pe 30 de ouă".
"Sunt tare scumpe pentru că nu ştiu, ori le duc undeva ori nu ştiu că sunt scumpe. Cu aşa pensie care o avem, nu ne ajunge, 10 ouă pe lună, asta încă este bine".
"Vreo 25, măcar. De la 25? Da".
Preşedintele Asociaţiei Patronale a Avicultorilor, Eugeniu Voinițchi, susţine că majorarea preţului la ouă este temporară, iar în câteva luni produsele se vor ieftini.
"O parte din fermieri, conform procesului tehnologic, au făcut înnoirea efectivului, respectiv efectivul bătrân de găini a fost comercializat şi a fost înlocuit cu tineret. Respectiv, în perioada aceasta, a fost un mic deficit de ouă şi tot timpul deficitul provoacă o creştere puţină a preţului", a declarat Eugeniu Voinițchi.
Datele statistice arată că producţia de ouă atât în gospodăriile casnice, cât şi la întreprinderile avicole a scăzut cu 3,3% în ianuarie-septembrie 2023 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, au fost produse aproape o jumătate de milion de ouă.