S-au ținut de cuvânt! Luptătorul Mihai Sava a fost răsplătit cu un apartament
Medaliatul cu bronz la Mondialul de lupte libere, Mihai Sava a primit un apartament drept recompensă pentru performanţa obţinută în acest an. Premiu i-a fost oferit de preşedintele federaţiei naţionale de lupte, Victor Peicov, care a promis acest lucru în luna septembrie.
Mihai Sava a primit un apartament cu o odaie pentru performanţa obţinută în Uzbekistan, acolo unde a cucerit medalia de bronz la Mondiale. În cadrul Galei Laureaţilor, oficialii Federaţiei Naţionale de lupte i-au înmânat luptătorului actele şi cheile de la apartament.
Banii pentru acest spaţiu locativ au fost oferiţi de sponsori. Costul apartamentului cu o suprafaţă de 42 de metri pătraţi este de 15 mii de euro. Sava, care a fost desemnat luptătorul anului, se va muta în noua locuinţă după ce va face reparaţie.
"Sunt foarte fericit şi am emoţii foarte mari. Nu m-am aşteptat că voi fi atât de emoţionat. În apartament voi locui împreună cu viitoarea mea soţie pe care mă bucur că o am alături şi mă susţine în toate", a mărturisit luptătorul Mihai Sava.
Conducerea Federaţiei speră că oferirea unui apartament lui Sava îi va motiva pe viitor şi pe alţi luptători.
"Toţi luptătorii şi amatorii acestui gen de sport au fost prezenţi la înmânarea actelor acestui apartament de 42 de metri pătraţi. Sunt foarte fericit. Sunt convins că vom mai reuşi să oferim apartamente după ce vom reuşi să aducem medalii de la Mondiale, dar şi de la Jocurile Olimpice", a declarat președintele Federației de lupte, Victor Peicov.
Antrenorul anului a fost desemnat Ruslan Bodişteanu, sub conducerea căruia Lotul naţional a cucerit în premieră patru medalii la Europene, dar şi una la Mondiale. Acesta s-a ales cu o diplomă, dar şi alte premii din partea sponsorilor.
"Nu vreau să cred că acesta a fost cel mai bun an. Se apropie anul olimpic şi am anunţat anterior că am un obiectiv clar. Vreau ca împreună cu Mihai şi cu întreg lotul naţional să câştigăm o medalie olimpică", a spus antrenorul Lotului național de lupte, Ruslan Bodișteanu.
În 2014, luptătorii moldoveni au cucerit în total 20 de medalii la competiţiile internaţionale la toate categoriile de vârstă.