SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI! Cum a fost pedepsit un poliţist care a parcat aiurea maşina de serviciu (FOTO)
Un inspector de patrulare a fost pedepsit de colegii săi. Cel puţin de asta încearcă să ne convingă Inspectoratul Naţional de Patrulare. Asta după ce un martor ocular le-a arătat oamenilor legii o fotografie în care se vede că poliţistul a parcat neregulamentar maşina de serviciu.
În imagine apare un automobil Dacia de culoare albă, cu numărul de înmatriculare MAI 9658. Martorul susţine că maşina era parcată pe strada Maria Cibotari din Capitală.
Informaţia a apărut pe site pe 11 iunie, iar oamenilor legiil le-a luat aproximativ două săptămâni ca să decidă cum să-l pedepsească pe colegul lor. Asta deşi în alte cazuri răspunsul este prompt. Astfel, în 23 iunie, site-ul Inspectoratului Naţional de Patrulare anunţă că şoferul a fost sancţionat cu o amendă de 200 de lei şi s-a ales cu două puncte de penalizare.
Întreaga siuaţie a fot urmărită de un cititor al site-ului PUBLIKA.MD. "Să vezi şi să nu crezi! Poliţiştii chiar primesc amendă la fel ca oamenii de rând?", se întreabă internautul.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă.
Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe sau Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.