SĂ VEZI ŞI SĂ NU CREZI. Jucătorii Coreei de Sud au fost atacați de suporteri cu ouă și perne
Incredibil, dar adevărat! Selecționata Coreeii de Sud a avut parte de o primire bizară din partea fanilor la aeroportul din Seul.
După ce au reușit să o elimine de la Cupa Mondială pe campioana ediţiei precedente, Germania, în timpul unei conferințe de presă, la care a avut acces și publicul, unii dintre suporteri, dezamăgiți de parcursul favoriților, au aruncat cu ouă şi perne în Son Heung-min și colegii săi.
Chiar dacă a fost eliminată din competiție, selecționata Coreeii de Sud a produs cea mai mare surpriză de la actuala ediție a Cupei Mondiale, victoria cu 2-0 în fața Germaniei, care nu doar că a fost eliminată, dar a și terminat grupa F pe ultimul loc.
Cu toate că oficialii federației au încercat să ia măsuri, jucătorii au mai fost ”mustrați”, evident tot cu ouă, în timpul discursurilor.
Chiar dacă a fost eliminată din competiție, reacția fanilor, care au aruncat și cu perne, este una ciudată.
Cel mai probabil, fanii aveau așteptări mult mai mari, asta după ce în 2002, când a găzduit turneul final alături de Japonia, Coreea de Sud a terminat pe locul patru, după ce atunci a pierdut în fața Germaniei, dar în semifinale.
A fost atunci cel mai bun parcurs din istorie pentru selecționata din Coreea de Sud la un turneu final.
- Cupa Mondială 2018: Atacantul Sardar Azmoun şi-a anunţat retragerea de la naţionala Iranului
- Cupa Mondială 2018: Elveţianul Djourou şi-a reziliat contractul cu echipa turcă Antalyaspor
- Incident periculos pe o fregată a Germaniei. O rachetă a explodat pe navă după ce a rămas blocată în ţeavă
- SUA și-ar putea retrage militarii americani din Germania. Care este motivul