Saab 9-3 va reintra în producţie la fabrica din Trollhattan
National Electric Vehicle Sweden, noul proprietar al bunurilor şi mărcii Saab, va reîncepe producţia modelului 9-3 la fabrica din Suedia începând de luni, 2 decembrie 2014, scrie automarket.ro.
Pentru moment, nu există nicio imagine a modelului care va fi produs de NEVS, dar sursele din cadrul companiei anunţă un design aproape identic cu versiunea 2011 a modelului 9-3, dar cu o arhitectură modificată.Practic, cei de la NEVS au fost nevoiţi să modifice platfoma lui 9-3 astfel încât să înlocuiască 20% din componente, aferente platformelor General Motors.
Versiunea pre-serie a lui 9-3 prezenta un design identic cu generaţia 2011 a modelului, dar avea o altă siglă. Prototipul a avut scopul de a calibra linia de producţie şi componentele sale. Sigla cea nouă un cerc simplu care poartă logotipul Saab, dar care nu beneficiază de simbolul grafic al grifonului propriu logo-ului anterior al companiei. Explicaţia este una legată de drepturile de utilizare ale siglei vechi, pe care NEVS nu a reuşit să le cumpere de la Scania, deţinătorul de drept.
Cei de la NEVS vor fi nevoiţi să folosească o altă siglă pentru modelele pe care le vor construi, ca să nu mai vorbim despre schimbările aplicate deja fostei platforme Phoenix, de origine GM. Arhitectura respectivă nu putea fi folosită de noul proprietar al Saab din motive legate de contractul semnat de GM cu foştii proprietari ai mărcii suedeze, prin care corporaţia americană a făcut tot posibilul pentru a-şi proteja proprietatea intelectuală, în cazul de faţă platforma Phoenix şi componentele sale. Pentru moment, nu este clar despre ce componente este vorba, putând fi diferenţe de la nivel de suspensie şi sistem de frânare, până la arhitectura propriu-zisă a caroseriei autoportante.
NEVS este o companie deţinută de Hong Kong Nation Modern Energy Holdings, condusă de antreprenorul suedo-chinez Kai Johan Jiang. Cei de la NEVS au achiziţionat Saab în august 2012 şi lucrează de atunci la modelele pe care le vor lansa săptămâna viitoare. În 2014, NEVS va lansa chiar şi o versiune electrică a lui 9-3, pe care o va comercializa, în primă fază, pe piaţa din China.