Saakaşvili a declarat greva foamei şi se consideră deţinut politic
Fostul președinte al Georgiei, reținut astăzi la reîntoarcere în țară, a declarat greva foamei, informează Realitatea.md cu referire la Ria Novosti. Acest lucru a fost anunțat de către apărătoarea drepturilor omului, Nino Lomjaria, care l-a vizitat în închisoare, transmite UNIAN, cu referire la postul „primul canal” georgian.
În prezent, fostul preşedinte al Georgiei se află izolatorul din penitenciarul 12 Rustavi.
"M-au interesat condițiile de detenție, indiferent dacă a fost o exagerare sau nu. A fost reținut într-una din casele din Tbilisi, era singur. Nu a opus rezistență, prin urmare, nu s-a folosit nici o forță", spune Lomjaria.
Potrivit acesteia, Saakaşvili a cerut o întâlnire cu consulul ucrainean, deoarece este cetățean al Ucrainei.
"Când am intrat, el era la medic și era supus unui examen medical. Apoi ni s-a oferit ocazia să vorbim în celulă. Mihail Saakaşvili a spus că intră în greva foamei", a declarat Ombudsmanul georgian.
Între timp, Parchetul General din Georgia a anunțat că extrădarea lui Mihail Saakașvili este imposibilă, iar faptul că acesta deține cetățenie ucraineană nu constituie un impediment ca să-și execute pedeapsa cu închisoarea pe teritoriul georgian.
Procuratura a subliniat că Saakașvili este acuzat de infracțiuni care au fost comise pe teritoriul Georgiei.
„Este absolut imposibil, deoarece infracțiunile au fost comise pe teritoriul Georgiei" - a declarat Irakli Șotadze, procurorul general georgian, întrebat dacă există posibilitatea ca Saakașvili să fie extrădat în Ucraina.
Parchetul a reamintit că în Georgia au fost deschise 14 dosare penale împotriva lui Saakașvili, inclusiv unul recent, pentru trecerea ilegală a frontierei. Într-unul dintre aceste dosare, fostul lider georgian a fost condamnat la șase ani de închisoare.
Amintim că fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili a fost arestat, vineri, la câteva ore după ce a anunțat că s-a întors în țară. Saakașvili, căruia autoritățile de la Tbilisi i-au retras cetățenia georgiană, este cetățean al Ucrainei.
CITEŞTE ŞI Fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili a fost reținut la întoarcerea în țară