Sacrificiile taţilor care au rămas să crească singuri copiii. Fac mâncare, plâng sau nu dorm nopţile
Un tată lăsat cu un copil în casă pentru câteva ore, poate transforma locuinţa într-un dezastru. Cum se transformă însă viaţa unui bărbat care este nevoit să-şi îngrijească copiii de unul singur timp de cinci, zece ani sau chiar o viaţă întreagă?
Mă numesc Sergiu Vulpe, educ singur trei copii.
Mă numesc Mihail Djugostran, educ două fete.
Sunt Panfilii Artur Vasile. Educ trei copii.
Sergiu Vulpe este din oraşul Călăraşi. De 11 ani își crește singur micuții. Mama lor a plecat să câștige un ban peste hotare.
"Feţiţa cea mică avea trei anişori, dar ei...băiatul avea 11 şi fata 10", spune Sergiu Vulpe.
Ajuns în faţa unei asemenea responsabilităţi, bărbatul recunoaște că viața i s-a schimbat foarte mult.
"Eu, spun drept, sunt în locul unei femei. Le doresc toate femeilor multă sănătate şi bucurie, că tare e greu de crescut un copil", mai spune bărbatul.
Acum, a ajuns să se descurce atât de bine în treburile casei, că ar putea concura cu orice femeie.
"Fac borş. Eu când fac borş, mai ales când fac borş scăzut cu varză murată ei se aşează la masă şi cu chiperi iute, mănâncă", povesteşte Sergiu Vulpe.
Și dacă până la plecarea soției nu prea știa să gătească, acum face chiar și conserve pentru iarnă.
"Fac ghiveci, chiperi prăjiţi, vânătă, am făcut şi murături".
Acum vorbește ușor despre aceste lucruri. Până a apucat însă să le înveţe pe toate, i-a fost foarte greu.
"Cu pieptănatul, primele zile la fata cea mai mare au fost foarte multe probleme. Părul era foarte mare. Eu nici nu ştiam să prind părul. O tot pieptănam şi m-am dus la o vecină acolo: " Doamnă Iulia, numai de vreo două ori arătaţi-mi cum să prind părul, nu ştiu cum să fac. Şi apoi mi-a arătat şi eu tot câte oleacă tot suceam părul acela, ea: "Văleu, mă doare" eu-"Scuză-mă" până m-am învăţat", afirmă Sergiu Vulpe.
"La început a fost foarte greu. Greu se descurca", a spus fiul Roman Vulpe.
"Cel mai greu i-a fost să aibă grijă de sora mai mică, nu ştia ce să facă cu ea. Nu o îmbrăca aşa cum trebuie, nu combina hainele, o pieptăna greu, o trăgea de păr", a adăugat fiica lui Sergiu Vulpe, Tatiana.
"Cel mai greu a fost când copilul plângea şi eu nu ştiam de la ce. Ea nu vorbea ci plângea. Eu o luam în braţe, umblam prin casă şi plângeam şi eu", spune Sergiu Vulpe.
Nu-i este deloc uşor să întreţină familia. Mezina este un copil cu nevoi speciale și îi trebuie o atenţie deosebită. Din această cauză, Sergiu Vulpe nu poate avea un loc de muncă permanent.
"Eu şi până acum o hrănesc pe dânsa, că ea numai cu mânuţa dreaptă lucrează. Partea stângă e paralizată şi eu o hrănesc, o spăl", spune tatăl.
Până şi o simplă ieşire la plimbare necesită un efort dublu. Familia stă la etajul cinci al unui bloc în care nu este ascensor. Bărbatul a încercat să convingă autorităţile să-i permită să facă o rampă de acces, dar…
"Primarul mi-a spus să scriu o cerere, şi dacă vecinii vor semna, îmi dă voie, poftim, fă. Ei, aici vreo doi au spus, hai că ne semnam, dar alţii ei cum, o să rupem papucii. Măi, eu o să fac frumos, pe lângă perete şi o să ai loc pe unde să treci. Nu vor. Dacă ei nu vor, eu nu pot să mă bat cu dânşii", a menţionat Sergiu Vulpe.
"Primul cuvânt a zis "tata". Alţii spun "mama", primul cuvânt, dar mie mi-a spus "tata".
"Eram foarte mic şi îmi era foarte greu pentru că nu aveam căldura sufletească a mamei", a povestit fiul Roman Vulpe.
"Când aveam anumite întrebări în legătură cu genul feminin sau în legătură cu băieţii, îmi era ruşine să-i spun, să cer sfaturi, ce să fac şi nu vorbeam cu nimeni", a precizat fiica bărbatului, Tatiana Vulpe.
"Eu nu vreau o altă mamă pentru copiii mei, să-şi bată joc, că nu-s copii ei şi eu să mă duc undeva la lucru", a spus Sergiu Vulpe.
Iar copiii lui Artur Panfil îşi aduc aminte tot mai rar de mama lor.
"Ştiţi, cam rar vorbim despre dânsa. Din luna iunie, de la ziua mea de naştere, până în noiembrie, ea nu a fost deloc la dânşii, cu toate că era în oraş. Ea s-a căsătorit, am înţeles, trăieşte cu un alt bărbat", a declarat Artur Panfilii.
Copiii cei mai mari au venit singur aici, în casa tatălui, din satul Ciorescu, Municipiul Chişinău. Pe cel mai mic l-a adus chiar mama.
"Eu am hotărât, pentru că nu am vrut ca ea să hotărască. E alegerea mea. Am vrut să fiu ca tata aşa, tare", povesteşte fiul lui Artur Panfilii, Cornel.
"Cornel avea şase ani şi jumătate. Vitalie între nouă şi zece şi Igoraş avea un an şi jumătate", a adăugat Artur Panfilii.
Odată cu revenirea copiilor acasă, viaţa tatălui s-a schimbat.
"Viaţa s-a schimbat radical. Deja a devenit o obligaţie. Dimineaţa, la 7 dimineaţă ei beau ceaiul, îi petrec la şcoală, la grădiniţă. Încep să fac curat în casă, spăl vasele, gătesc mâncare. Când ei vin de la şcoală, trebuie să le pun pe masă. Fac şi răcituri şi sarmale, uneori şi plăcinte şi colţunaşi. Tot facem. Şi rufe am de spălat mai multe", povesteşte bărbatul.
La prima vedere, regulile din casa familiei Pamfilii sunt foarte aproape de cele din armată.
"Noi ne ştim regulile noastre, ca un mic clan suntem. Fiecare dintre noi are lucrul său", mai spune Artur Panfilii.
Deşi pare un bărbat sever, este un tată iubitor şi blând.
De dragul copiilor, renunţă la mai multe lucruri, inclusiv la hobby. Îi place să cânte la chitară, însă micuții i-au defectat-o cu ceva timp în urmă.
"De câte ori mă duc în oraş şi intru în magazinul UNIC şi îmi plâng ochii tocmai când le văd, dar când mă uit că sunt 1200 de lei, zic stai măi băiete. Cu 1200 de lei te duci la magazin şi îţi cumperi produse pentru o lună. Şi mă întorc şi mă duc", spune Artur Panfilii.
Cea mai mare problemă a familiei este însă lipsa banilor. Bărbatului îi este greu să-şi găsească un loc de muncă.
"Lucrez ocazional, acum nu lucrez..... Azi este, mâine nu-i", susţine Artur Panfilii.
"M-am aranjat ca paznic o dată şi bine că am venit la timp acasă că fata cea mare dormea sub plapumă, dar asta mică i-a aprins plapuma şi ardea deja. La timp am intrat în casă. Şi am spus că mai mult noaptea nu-i las singuri, gata", a mai adăugat bărbatul.
Lipsurile îl fac uneori să-şi piardă speranţa, dar nu şi dragostea pentru copii.
"Îmi vine noaptea câteodată să ies să fur ceva, vă spun sincer. Dar dacă o să fac eu o prostie, pe urmă rămân ei pe drumuri. Eu o să ronţăi cu dânşii o coarjă de pâine, mămăligă cu ţărână o să mănânc, dar nu-i dau de la mine", a conchis Artur Panfilii.
În satul Rediul Mare din Dondușeni, un alt tată își crește singur fetițele gemene. Mihai Djugostran are două fiice de patru ani. De doi ani încoace, le este şi mamă şi tată.
"Încăpeau într-o cadă de asta mititică, încăpeau amândouă. Da acum una nu încape, îi iese picioarele", povesteşte Mihail Djugostran.
Bărbatul a reuşit să-şi păstreze copiii în urma unei decizii judecătoreşti. Mama celor două fetiţe se gândea mai mult la alcool decât la grija faţă de copii.
"Ea primea compensaţie 1500 de lei, avea pe ce bea şi...Dar copiii în afară de pâine nu vedeau nimic. Ultima dată am rugat-o să vină înainte de Anul Nou, ca să le îmbrac în rochiţe, să alegem ceva. A venit nespălată, mîinile mozolite. Rochiile celea albe, da ea..", povesteşte Mihail Djugostran.
Îi dau lacrimile de fiecare dată când vorbește despre micuțele lui. Le oferă tot ce poate, dar simte că nu este suficient.
"Ce nu au copiii aceştia? Poamă au, mere au, carne este, tot este. Ce nu-i? Mama nu-i, iaca ce nu-i. Ele dacă undeva vedeau vreun tablou pe care erau pictate femei ziceau - mama, mama".
Tatăl lucrează mult ca să le poată întreţine şi nu prea are timp pentru a se juca cu ele.
"Eu am 10 hectare de pământ. Am şi un strung în garaj. Am fierărie, aici pot face lucrări de sudură, pe toate le fac", susţine Mihail Djugostran.
Încearcă să găsească în sat o femeie care l-ar ajuta cu gospodăria...
"Nimeni nu vrea. Aşa eu pot să plătesc vreo 600 de lei pe lună, măcar de două ori pe săptămână să vină cineva. Nu vrea nimeni", mai spune tatăl.
De obicei, copilele se joacă între ele.
"Ieri au luat o cariocă şi s-au vopsit pe faţă şi au vopsit şi soba".
Iar cu tata se joacă mai mult de-a gospodăritul.
"Aleg cartofi, ele vin singure seara: tata, dă cartofi să alegem, mătură. Nadea şterge masa. Ajută, ajută", recunoaşte Mihail Djugostran.
Și pentru ca micuțele să fie în rând cu toții copiii, le cumpără tot ce își doresc.