Sahle-Work Zewde, prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Etiopiei
Parlamentarii etiopieni au desemnat joi - în unanimitate şi pentru prima dată - o femeie, pe Sahle-Work Zewde, în funcţia de preşedintă a ţării, după demisia celui care a ocupat până acum acest post, în principal onorific, relatează AFP şi dpa.
Sahle-Work (68 de ani), diplomat de carieră, a devenit astfel cel de-al patrulea şef de stat în Etiopia de la adoptarea Constituţiei ţării în 1995. Legea Fundamentală prevede că un preşedinte poate fi ales pentru maximum două mandate a câte şase ani, scrie agerpres.ro.
Ea a fost până acum reprezentanta specială a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Uniunea Africană (UA). Anterior a fost ambasadoare în Franţa, în Djibouti, în Senegal, şi reprezentanta permanentă a Etiopiei la Autoritatea interguvernamentală pentru dezvoltare (Igad), blocul regional est-african.
Înainte de a o desemna pe Sahle-Work, cele două camere ale parlamentului au aprobat demisia lui Mulatu Teshone din funcţia de preşedinte, pe care el o ocupa din 2013.
Preşedintele Etiopiei este oficial şeful statului, dar responsabilităţile sale sunt în principal simbolice şi onorifice. Puterea se află în principal în mâinile premierului, care reprezintă ţara la marile summituri internaţionale.
- Administraţia din Etiopia decretează stare de urgenţă după demisia premierului Hailemariam Desalegn
- Oprah Winfrey a susţinut din nou că nu va candida la preşedinţia Statelor Unite
- Un profet din Etiopia a fost arestat după ce mortul nu-i răspundea la comanda "ridică-te!" (VIDEO 18+)
- ALERTĂ! A sunat la poliţie şi a spus că Parlamentul şi Preşedenţia ar putea fi oricând aruncate în aer